RSS Feed

luni, 20 august 2012

CAND SUNT SLAB ATUNCI SUNT TARE...



*Autor-G. Popa

*Sursa site-http://www.impantokratoros.gr/

’’Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune.’’( II Corinteni, 12, 7)

’’Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune’’...Paradoxal lucru, ca de altfel toate lucrurile în care se implică Dumnezeu. Cu aceste cuvinte Hristos întoarce lumea pe dos, desfiinţează tot ceea ce raţiunea şi simţul comun au înfiinţat, anume că e bine când îţi merge bine, când toate-s pe placul inimii tale, când eşti sănătos şi nu prea duci lipsă de nimic. Acesta este şi idealul vieţii sociale. Iar a fi sănătos este pentru noi cel mai de preţ lucru: ’’ Sănătate, că-i mai bună ca toate’’, zice o urare românească.
Iată însă că suntem pe dinafara idealului creştin şi că avem de-a face cu Dumnezeul Care te caută atunci când nu ţi-e bine, când eşti în lipsuri, când dai de boală.
Când îţi merge strună n-are nicio treabă cu tine, pentru că tu n-ai nicio treabă cu El.
Şi chiar de-ai fi un om interesat de viaţa duhovnicească, rămâi căldicel şi moale dacă nu dai ochii cu neputinţa dureroasă, cu nevoia, cu strâmtorarea, cu boala, cu posibilitatea pierderii de sine. Şi acestea sunt cele care vădesc autenticitatea sau neautenticitatea vieţii tale duhovniceşti. Omul e liniştit până când vine necazul. Apoi se tulbură peste măsură, se răzvrăteşte, huleşte, deznădăjduieşte şi-L pune la îndoială pe Cel Ce Este. Umblă mâhnit pentru nedreptatea ce i se face şi cade din starea lui ce-i părea bună. Acum ratează şansa ce i se pune înainte de a primi să locuiască în el puterea lui Hristos. Căci Hristos vrea să te desăvârşească, te vrea strâns în tine însuţi aţintit spre El cu toată inima când nu mai ştii ce să faci, când nu mai ai unde să te duci.

Necazul îl loveşte pe cel ce nu ştie de Dumnezeu ca şi pe cel care se roagă. Însă unuia îi va fi spre nenorocire, celuilalt spre desăvârşire. Ne rugăm să ne fie bine şi acesta e lucrul cel mai firesc. Şi Sf. Ap. Pavel s-a rugat să-i fie bine, să-l vindece Dumnezeu de ’’ghimpele’’ din trup. Însă după răspunsul primit nu mai vrea vindecare, chiar începe să fie fericit de nefericire. N-a ştiut de la sine cum stau lucrurile, căci judeca omeneşte. Dar plecându-şi mintea înaintea absurdului şi asumându-l, ajunge să spună: ’’...foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.’’ (Idem)
Slăbiciunea Îl cheamă pe Hristos şi El vine negreşit.....’’Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri (...) Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor. (Psalm 9) Sfânta Scriptură e plină de făgăduinţe către cei slabi, încât ai zice că e mai de dorit să fii dintre aceştia. Chiar este de dorit, dar numai pentru acela care-L doreşte pe Dumnezeu ‘’precum doreşte cerbul izvoarele apelor’’, pentru acela care e convins că ’’mai bună este mila Ta decât viaţa’’. E greu să ajungi la o aşa convingere, deşi raţional e limpede: dacă te legi de materie, de locuri, de oameni în mod absolut, vei ajunge în neantul deznădejdii când vei privi cum toate se pierd, că ’’totul este deşertăciune’’; dacă te legi de Dumnezeu în mod absolut, ajungi să te bucuri acum şi în eternitate de Cel dorit şi în plus, în El nu rămâi cu lipsuri, căci toate sunt în El, în Logosul divin şi le regăseşti pe cele îndrăgite, pe toate după firescul lor, în firescul plăcerii de ele.

Însă din necunoaştere, din necredinţă sau din nestatornicie nu ne asumăm vieţuirea aceasta şi înţelegerea noastră asupra existenţei se îngustează la sfera intereselor egocentrice. Şi atunci te chinui că nu-ţi ajung banii, că nu-ţi place serviciul, că te bârfesc colegii, că ai probleme cu stomacul, că ai făcut amigdalită. Şi nu ştii că exact atunci te faci potrivit ca să locuiască în tine puterea lui Hristos. Slăbiciunea şi necazul sunt prilejuri de primire a Dumnezeului Om Care lăcrimează, Se mâhneşte, Se înduioşează de durerea omenească, cunoscând-o, luând parte la ea, tămăduind-o.



0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu