RSS

SF.LUCA AL CRIMEII

Sursa text-http://www.impantokratoros.gr/

Observatie-Particele din moastele Sf.Luca se gasesc la biserica Spitalului Parhon din Bucuresti si la Manastirea Dragomirna din Moldova.Este praznuit pe data de 11 iunie.

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea


Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

„De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

„Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!”

Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!

***

Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia.

Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor (familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.

În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice (care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie.

Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.

Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.

Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.

Grupaj realizat de Radu Hagiu; Articol apărut în nr. 17 din “Familia Ortodoxă”

***
UNA DIN CELE MAI MARI ŞI MAI RECENTE MINUNI:
REFACEREA MINUNATĂ A DEGETELOR

,,Am plecat pentru vacanţă în Feodosia şi am rămas în apartamentul bunicii, care se află la al treilea etaj al blocului cu cinci etaje. Era 4 iunie, la amiază. În casă se aflau bunica, părinţii mei, mătuşa mea şi fratele meu. Aproape toţi dormeau. Tata era pe balcon şi repara ceva. Uşa de la balcon era deschisă şi se făcea curent. Uşa de la intrare era deschisă şi făcea un dute-vino din cauza curentului. Era o uşă grea, blindată cu douăsprezece feluri de siguranţe, iar pe margini avea o îmbrăcăminte metalică.

La prânz, eu nu dorm niciodată. Îi spun mamei: „Mă duc să mă joc!”. ,,Du-te!”, îmi zice şi am dat să ies. Am deschis uşa şi-am tras-o, ca s-o închid. Curentul însă a trântit-o cu putere. Mi s-au prins cele două degete acolo unde se închide. În acel moment n-am băgat seama de nimic. A fost atât de brusc. Am pornit să cobor pe scări, dar mă întorc să văd dacă s-a închis bine uşa şi privirea îmi cade pe perete. Era plin de sânge, deşi înainte era curat. M-am nedumerit. Atunci privirea îmi cade pe mâna mea stângă şi văd că-mi lipseau cele două falange cu unghii şi din mână îmi curgea sânge. M-am speriat şi am simţit o durere puternică.

Mă întorc înapoi, apăs repede pe sonerie. Mama a întârziat puţin să-mi deschidă, pentru că era întinsă în pat. Eu plângeam. Mama mi-a deschis şi fără să vadă ce am s-a întors pe holul strâmt, spunând: ,,Nazar ăsta, nici n-a ieşit bine afară, că deja plânge”. A spus asta pentru că eu fie râd, fie plâng ! Mama a intrat în cameră şi s-a întins să doarmă. Eu am continuat să plâng, m-am apropiat şi i-am arătat mâna. Imediat ce a văzut a strigat îngrozită. S-a sculat, a venit şi bunica mea, care este soră medicală. Avea în casă fel de fel de medicamente, mi-a îngrijit puţin rănile şi mi-a pus betadină. Imediat a sunat la spital şi a anunţat Primul Ajutor. De acolo i-au spus: ,,Puneţi pe răni carne îngheţată la pungă”. Eu stăteam în cameră şi strigam plângând: ,,Cum voi mai cânta la pian?”. Când am înţeles că rana era gravă, strigam plângând: ,,Maica Domnului, ajută-mă!”.

Cu toate că spitalul era departe, ambulanţa a venit foarte repede, în 2-3 minute. Ce se-ntâmplase? O vecină-şi rupsese mâna şi sunase la EKAB (Centrul Naţional de Ajutor Urgent). În felul acesta, când au sosit, au fost informaţi să mă ia şi pe mine. În salvare s-a suit doar mama. Când am intrat în maşină am întrebat-o cu nelinişte pe sora medicală: ,,Când mă voi face bine?”. La un deget ieşise osul şi era foarte urât să-l vezi. Sora medicală mi-a spus: ,,Dacă te sperie osul, nu te teme, îl vom înfăşura cu pielea care a rămas şi încet-încet se va închide”. (Dar falangele cu unghii?).

Am ajuns la spital, am intrat în secţia pentru urgenţe şi un medic a spus să facem radiografie. Mama mea îl întreba cu nelinişte pe doctor: „Ce veţi face? Dacă se poate, luaţi-mi degetele mele şi faceţi transplant”. Doctorul a răspuns: ,,Asta este exclus. Cele două falange cu unghii le-a pierdut definitiv. În prezent va trebui să fac cusătura. Mai târziu vom face operaţie estetică, ca să nu se vadă aşa urât şi-apoi mai vedem”.

Degetele căzuseră din articulaţie şi ieşeau afară oasele, iar osul de la al treilea deget era zdrobit. Pielea era trasă înapoi. Am intrat la chirurgie şi m-am întins pe pat. Mi-au bandajat degetele, ca să se oprească sângele şi mi-au făcut anestezie locală. Eram curios şi mă ridicam să văd ce face doctorul. A luat pielea şi a tras-o ca să acopere oasele şi a pus copci. Din câte-mi amintesc intervenţia a durat circa 20 de minute. După aceea mi-a pus la mână alifie, tifon şi ghips, pentru că oasele erau rupte.

După aceea am ieşit şi m-am dus la mama. Doctorul a vorbit cu ea. Ceea ce-mi amintesc este că mama a propus să nu rămân la spital, ci să mă aducă în fiecare zi. Doctorul a fost de acord :,, Bine, dar să nu mişte mâna şi mai ales să nu scrie sau să picteze”.

Ne-am întors acasă pe picioare. Cât a ţinut anestezia nu m-a durut. Când am ajuns într-un parc a început să mă doară şi am început să plâng. Am ajuns acasă. Bunica mă compătimea şi-mi zicea: ,,Să-ţi dau degetele mele, dar sunt îmbătrânite şi urâte. Tu ai degete frumoase, cum să ţi le dau pe ale mele?”.

M-am pus să dorm, dar mă durea foarte tare. La fel şi când mă duceam pentru schimbarea pansamentului. Îmi puneau ceva lichid, ca să se înmoaie pansamentele. Asta în fiecare zi. Schimbau şi ghipsul. Când scoteau pansamentele mă durea foarte tare. Îl rugam pe doctor să lase lichidul mai mult, ca să se înmoaie pansamentele mai mult. Doctorul spunea: „N-am timp! Una îţi trebuie ţie, alta îmi trebuie mie”. Le scotea încet-încet, dar oricât ar fi fost de atent pe mine mă durea.

Două zile după aceea ne-am dus la Biserica Maicii Domnului din Kazan, unde fusesem botezat. Acolo, am găsit o femeie în vârstă, pe doamna Nina. Mama i-a vorbit despre traumatismul meu şi ea s-a cutremurat. Mi-a spus în acest sens: „Sărmane Nazar, hai la mine acasă şi-ţi voi da uleiuţ de la Sfântul Luca. Dar mai bine să vă duceţi la Simferopol, acolo unde se află moaştele lui. O rudă de-a mea s-a vindecat de cancer”.

Am vrut să aflu mai multe despre Sfântul Luca, pentru că până atunci nu ştiam nimic. M-am dus atunci la biserica Sfintei Ecaterina din Feodosia şi acolo am intrat la o Expoziţie. Am cunoscut-o pe doamna Nataşa, care mi-a vorbit despre Sfântul Luca. Fiica ei era doctor şi l-a avut coleg de studenţie pe doctorul care m-a operat. Şi mama şi fiică-sa cântă în biserica Maicii Domnului din Kazan din Feodosia. În această biserică am fost botezat, iar preotul care m-a botezat, părintele A., a fost hirotonit de Sfântul Luca.

După o perioadă, nu-mi amintesc exact când, ne-am suit în două maşini şi am pornit spre Simferopol. Am ajuns la biserica Sfintei Treimi şi ne-am închinat la moaştele Sfântului Luca. Am luat ulei, o mănuşiţă şi iconiţe plastifiate cu sfântul şi apoi ne-am dus la mormântul lui. Am luat ca binecuvântare pământ de pe mormântul sfântului şi ne-am întors.

(La un an după vindecare, l-am vizitat din nou pe sfânt şi acolo, în noua raclă de argint, am văzut mica tăbliţă în care se spunea că era un dar din Grecia. Părinţii mei au comentat asta atunci: „Imaginează-ţi cât îl iubesc grecii pe sfânt, de au adus o raclă de argint, în timp ce noi nici nu-l cunoşteam!”).

De atunci, în fiecare zi puneam uleiuţ pe mână şi atingeam de ea mănuşiţa, pământul şi iconiţa lui. Noaptea legam pe pansamente iconiţa şi mănuşiţa şi-l rugam pe sfânt: ,,Te rog, Sfinte Luca, nu ştiu ce vei face, găseşte o modalitate şi fă-mă bine, ca să continui să cânt la pian. Tu eşti doctor şi te pricepi”.

Când ne-am dus la spital pentru schimbarea pansamentului, doctorul s-a mirat şi i-a spus mamei mele: „Nu înţeleg, de ce-i ies unghiile, de vreme ce nu există rădăcini. Nu se poate una ca asta. Nu cumva aţi făcut ceva?”.


Începuseră să-mi iasă unghiile şi să-mi crească falangele. Medicul, la o altă vizită, a scos din nou o radiografie ,ca să compare. De fiecare dată când mergeam la schimbarea pansamentului, se uita cu uimire şi întreba din nou ce s-a întâmplat. Mama la început nu a vorbit. Însă, după aceea, i-a spus doctorului: ,,Ne-am dus şi ne-am rugat Sfântului Luca”. Doctorul n-a spus nimic, chiar dacă părea năucit. Mama a continuat.

Doctorul a răspuns: „Da, ştiu despre el. Ca student am citit cărţile lui şi după ele am dat examene. A fost un medic renumit şi a făcut mari descoperiri”.

La ultima noastră întâlnire m-a avertizat să fiu atent să nu-mi lovesc mâna, etc. Când am plecat spre Severomorsk n-am trecut deloc pe la spital. La Severomorsk au aflat mulţi de întâmplare şi au venit să-mi vadă degetele. Însă pentru că erau încă deformate, am crezut că veneau de asta şi nu pentru minune. Mi-era ruşine de asta. Au trecut doi ani şi mă gândeam să fac operaţie estetică, ca să nu mă mai deranjeze.

Într-o seară, am intrat în camera mea ca să dorm. Atunci am văzut pe perete un chip slab, ca de călugăr, care mi-a spus: „Dacă vei face operaţie estetică, nu se va mai vedea minunea şi nu va crede nimeni”. Ca şi cum mi-ar fi spus: Să-ţi arăţi degetele! Pentru că – repet, eu mă ruşinam, dar mama povestea pretutindeni. După această întâmplare m-a sfătuit şi duhovnicul să nu ascund lucrul acesta minunat: ,,Minunea s-a întâmplat nu pentru tine, ci pentru oameni”.

Am vizitat-o atunci pe învăţătoarea mea de pian şi mama i-a povestit toate cele întâmplate. Învăţătoarea se gândea să-mi dea un program, în care era mai multă muncă pentru mâna dreaptă. Am cântat puţin, dar acasă şi cu stânga. Într-o lună, am cântat normal. De Crăciun mi s-a spus: „Vrei să participi la un concurs?” Am răspuns: „Da, voi încerca”. Am început să mă pregătesc intens. În aprilie au venit mulţi copii din tot judeţul Murmansk. Au venit din toate oraşele cei mai buni (după concursurile locale a avut loc preselecţia). Punctajul era 100 – marele premiu– în afara concursului, 90 de puncte – locul I, 80 de puncte – locul II. Eu am luat 80 de puncte, fără ca nimeni altcineva să ia 80 sau mai mult, adică premiul I!

A doua minune a fost supleţea falangelor. Nu au nicio problemă de mobilitate – supleţe. Pot să spun că acum cânt cu stânga mai bine decât cu dreapta.

În primul an nu am conştientizat ce s-a întâmplat. Eram mic şi credeam că aşa se întâmplă şi în alte cazuri asemănătoare. Mai apoi am înţeles că ceea ce s-a întâmplat a fost o minune.

În anul 2005, l-am vizitat pe doctor. M-a privit ciudat, îmi prindea degetele. Credea că era doar carne, nu os. Am rămas destul de mult timp împreună. La sfârşit a spus: „Îmi amintesc în fiecare detaliu operaţia. A decurs bine, eram satisfăcut, dar nu puteam să cred că vor ieşi din nou degetele. Dacă n-aş fi făcut-o eu, n-aş fi crezut”.

Mama mea i-a dat cartea cu viaţa Sfântului Luca, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Se manifesta mai degrabă ca un ateu. Recunoştea realitatea, dar o considera probabil „o minune a naturii”.
N.S., Moscova

Uimitoarele virtuţi ale Sfântului Luca, precum şi nemărginita sa dragoste pentru Domnul şi aproapele au întărit din preaplin turma credincioşilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă şi de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea şi dăruirea copleşitoare ale credincioşilor au năruit aceste uneltiri. Deşi s-a vrut ca procesiunea de îngropare să ţină doar câteva minute, fără cinstiri şi cântări bisericeşti, ea s-a sfârşit după ore bune, căci credincioşii s-au aşezat în jurul dricului şi l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaş de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir.

Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Moaştele sale răspândeau o mireasmă negrăită, iar inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos şi aproapele său. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviinţată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de minuni, cu care Dumnezeu l-a proslăvit pe sfântul Său.

„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său. Prigoanele, calomnierile, suferinţele, păţaniile de necrezut, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, exilările – chipul lui sfinţit şi viaţa mucenicească – au multe de oferit creştinului zilelor noastre. Ca mulţi dintre noi, el s-a aflat în faţa dilemei de a-L alege pe Hristos şi a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferinţă, de jertfă, de mărturisire – şi, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, şi cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru dânsul” (I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuieşte” (Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinţilor pe Sfântul Ierarh Luca, a cărui pildă să ne învrednicim toţi a o urma, pentru rugăciunile sale.

Din cartea: VIAŢA, PARACLISUL ŞI ACATISTUL SFÂNTULUI LUCA DOCTORUL, ARHIEPISCOPUL SIMFEROPOLULUI”

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu